Post fără esență vs. Supradozaj de esență în minte și suflet

Unde ai putea să găsești esența când totul te apasă?! Când însăși trăirea e esența a tot ceea ce simți. O esență formată din fiecare moleculă încărcată cu plumbul sentimentului. O esență fără formă, fără fond, nu o vezi, nu știi de unde începe și unde se termină. Știi doar că există! E spiritul esenței pe care îl simți și căruia trebuie să îi fii credincios pentru că e sacru. Dar pe spate il ai atât de greu încât eretic ai vrea să îi devii!
Știu doar că își aduce o trenă pe nume HAOS pe care o poartă cu mândrie și acoperă mintea și sufletul cu ea, fericirea și împlinirea!
Esența rămâne ceva tare și greu...într-un corp usor pe care-l posedă. Rămâne un trecut pe care ai vrea să îl lași să plece, dar care se încăpățânează să învăluie și să cucerească fiecare por cu moleculele ei stângace.
Deci unde e esența dacă în scris nu e?! O fi rămas în mine...

Ţeluri înalte!

Nu te teme să îţi propui ţeluri cât mai ridicate, cât mai suprarealiste, cât mai utopice, chiar dacă toţi vor crede că nu o să le atingi nici cât de puţin şi toţi vor crede că o iei pe un drum greşit şi îţi vor râde în faţă! Nu ceda pentru că nu punctul din vârf te bucură. Bucuria aia e trecatoare, plăcerea e trecătoare, e ca atunci când ţi-e sete şi bei apă!Primul pahar de apă te bucură pentru că îţi stinge setea(ăsta a fost ţelul tău-să scapi de sete)..al doilea pahar deja nu te mai încântă la fel..iar al treile...bine al treilea e deja prea mult pentru tine!Ce te bucură este drumul până îţi atingi ţelul..aici apar bucurii şi tristeţi, împliniri şi dezamăgiri, probabil sentimente mult mai intense decât cele din momentul în care ţi-ai atins ţelul!
Şi până la urmă după ce ajungi în vârf nu mai ai unde să te duci decât în jos!
Îndrăzneşte şi călătoreşte, după cum spuneau nişte versuri, fără bilet de întoarcere!

Unii versus Alţii

Unii oameni vor mai mult, alţii mai puţin;
Unii doar se joacă, alţii doar vorbesc ;
Unii oameni te cred nebun, alţii te iubesc;
Unii simt mai mult, simt orice, chiar trăiesc!
Alţii sunt încarceraţi în gândurile proprii sau in ale altora...
Unii iubesc marea, alţii muntele;
Unii cred in coincidenţe, alţii simt ceva ceresc!
Eu beau cafea, tu ceai, ei doar dorinţe, sau invers, oricum mi-e totuna...
Unii iubesc sa privească oamenii dormind...alţii dorm...şi restul te adorm.
Toţi avem un scop în viaţă, unii l-au văzut...alţii stau pe loc;
Unii au un ideal...şi luptă pentru el din greu,
alţii nu au idealuri, dar le ajung involuntar pe ale celor ce le vor.
Unii işi traiesc clipa..alţii s-au pierdut pe drum.
Se aleargă, se stă, se merge înainte sau înapoi, se ascultă, se priveşte, se simte...
Unii-şi caută oglinda in ceilalţi...alţii merg pe contrasens ;
Unii cauta fericirea in succes, altii vad succesul in fericire ;
Eu te simt mai aproape cu cât te-ndepărtezi, alţii cu cât te apropii...
Unii nu işi recunsoc reflexia, alţii nu o vad;
Unii văd o luptă intre distanţă si timp, alţii o simt, alţii n-o-nţeleg...
Unii văd că alţii-s mulţi...alţii văd că unii-s mulţi!
Eu văd doar zeci de mii de tu si eu...
Tu vezi doar idei si o nebunie.

Cu toţii suntem diferiţi şi mereu sărim din interior în exterior şi invers. Mereu băgăm ce găsim din exterior în interior şi mereu luăm din interior şi dăm în exterior. Există atât de multe realităţi precum există viziuni, iar haosul îl vezi peste tot în mintea şi sufletul celui ce nu acceptă aceste realităţi multiple. Şi cât nu acceptăm asta vom trăi cu buzunare pline de îndoieli, vom cere mai mulţi nori şi nopţi de stele care pălesc şi prea multe iluzii!
Fii bucuros că ai de unde învăţa, acceptă şi iubeşte diversitatea şi nu lăsa egoismul egoului tău să
te cuprindă, sau dacă ţi s-a luat de tot şi trăiesti în indiferenţă...învaţă să oferi şi să primeşti. Dar nu îi lasa pe ceilalţi să te supere, căci tu ştii că trăim într-o lume nebună. Şi nu te gândi că paranoia ta este preventivă....Atât măcar iţi datorezi - să vezi frumuseţea lucrurilor!
Până la urmă totul are un sens! Nu refuza să îl vezi, să-l simţi!
Lucrurile mici sunt magice!

Cat de fragili suntem sub presiunea timpului! Ceasul din perete tine sa ne aiba mereu in tensiune spunandu-ne cum ticaie.Simtim cum ni se scurge timpul ramas si parca nimic nu il opreste!! Prefer de multe ori sa ma arunc in pat si sa ma pierd acolo. Parca ticaitul este mai lent! Parca ne aflam in timp ca intr-un nisip miscator: cu cat ne zbatem mai mult cu atat alunecam mai repede.
As vrea sa il opresc la un simplu "tic" sau la un simplu "tac", sau sa-l fac sa zica "tac-tic". Dar nu! El prefera sa isi mentina drumul la fel ca si noi..cu cat mai inceti noi cu atat mai incet el!Cum sa traiesti cand vezi ca se tine dupa tine si iti cronometreaza fiecare miscare?? Cu cat faci mai multe miscari..cu atat timpul se duce mai repede!Si totusi de multe ori prefer sa cred ca timpul nu e limitat, ci ca alergarea noastra prin el e limitata, ca timpul e etern si doar noi suntem cei ce trec prin el prea repede...sau prea incet. Daca ar fi asa, ar fi bine pentru ca ne-am lipsi de presiunea lui! Dar daca nu-i asa, atunci care-i rostul unei vieti care trece greu..dar in care tu nu faci nimic? Dar a uneia in care faci prea multe...dar nu ai timp sa te bucuri de ea pentru ca se termina prea repede??De-am stii cheia sa o pacalim ar fi bine: o viata lunga si tumultuoasa!!!

Timpul e o iluzie care face aluzie la sufletele noastre!

Cat ne mai suporta planeta?

               O intrebare buna! Dupa mine?! Sigur nu mult! Probabil daca ea risca sa ne mai suporte, noi o sa fim cei care nu o sa ne mai suportam!?
                Cineva spunea intr-un articol cu acelasi nume din Cotidianul cum ca fara civilizatie, omul ar fi o oarecare maimuta care scutura tufele sa adune masline. Eu in schimb consider ca insasi civilizatia aduce omul intr-o degradare continua. Tehnologia ofera omului posibilitatea incredibila sa transforme, sa creeze, sa ucida in masa alti oameni, inventiile fiind facute in mod initial cu scopul de a facilita munca, dar ele au ajuns un instrument de manipulare in masa a omenirii, de instigare la frica, au adus printre noi invidia, pofta, dorinta de posesie.
              Am profitat de faptul ca detinem acel geniu inventiv care ne diferentiaza de restul animalelor, fara sa ne dam seama ca asta va fi in timp arma impotria noastra. Tot progresul tehnic nu s-a termiant aici, si cu siguranta vom ajunge la nivelul in care se va intampla vr-o catastrofa care ne va face sa o luam de la zero. Si sa vedem daca atunci vom mai fi noi cei care vor detine acel geniu inventiv, si nu o banala maimuta, pe care o tinem in prezent inchisa intr-un laborator,va fi cea care ne va depasi in capacitatea intelectuala.
            Desigur, sunt destul de optimista cand spun ca o vom lua de la zero, pentru ca in conceptia mea inca vom mai exista, dar precum se spune optimistul este realistul prost informat, asa ca poate sunt prost informata in ceea ce inseamna o catastrofa provocata de mana omului.
            Ma uitam la filmul "the manchurian candidate" si imi dadeam seama pana unde duce dorinta omului de control, citeam despre proiectul HAARP si realizez ca omul este complet inconstient, incep sa fiu sigura de existenta celui de-al treilea razboi mondial care va fi un razboi geofizic...sau este deja!
           Unde duce toata dorinta asta a voastra de conducere, de ocupare??? La distrugere si la autodistrugere... Dar daca in lupta impotriva propriului ego pierdem..adunci egoul nostru chiar o sa se simta invingator? Ce stupida e gandirea umana...
           Raul pe care il facem planetei este de fapt raul pe care ni-l facem noua! Nu numai ca ne-am considerat superiori altor specii prin multitudinea inventiilor, dar am ajuns sa ne consideram superiori si fata de oamenii din jur, astfel crezand ca avem dreptul sa ii controlam si pe ei.
           Am fost invatati din timp sa nu gandim pentru noi. Am fost invatati sa ascultam de altii si sa nu ne ascultam pe noi, sa nu putem sa luam decizii pentru noi. Traditia si obiceiurile injectate de mici de familiile noastre ne-au facut sa devenim niste marionete. Dar nu blamez familiile pentru asta, pentru ca la randul lor si ele au fost corupte la asa ceva prin sistemele politice. Terminam o scoala care nu ne invata sa gandim singuri, ci sa memoram ce altii spun, o scoala care ne invata cum sa ne facem un C.V. ca sa putem lucra ca niste sclavi, dar care nu ne invata cum sa fim proprii nostrii sefi, o scoala care daca intalneste un elev cu persoanlitate, care gandeste pentru sine il penalizeaza dandu-i note mici, iar elevul "eminent" care invata toate lectiile neputand fi in stare sa foloseasca informatiile memorate va primi nota maxima fiind dat exemplu pozitiv.Astfel scoala promoveaza sclavia care urmeaza apoi! Aceasta sclavie consta in faptul ca trebuie sa iti iei un loc de munca, in care iarasi trebuie sa fii supus unor interese materiale ale sefilor, iar tu vei fi platit doar atat cat sa supravietuiesti, urmeaza familia si copii pe care, conform traditiei, trebuie sa ii educi sa faca la fel!  Daca asta e planul dupa care noi functionam eu refuz sa il respect!
           Prin fuga noastra ajungem astfel sa ne ratam prezentul prin respectarea unui plan de viata "mostenit" sau "capatat", un plan de viata negandit de noi care ne face sa trecem prin timp pasivi si vlaguiti. Un plan de viata pe care o sa-l regretam la batranete ca l-am urmat orbeste, la batranete cand vom realiza ca nu mai avem o a doua sansa de a ne tine in maini propriul destin si ca altii ni l-au construit.Si nu doar prezentul il vom rata, ci si viitorul prin distrugerea planetei: stiinta, fizica, chimia, ura, puterea sunt doar cateva din instrumentele pe care le vom utiliza in acest razboi conta planetei, contra noastra! Cei care vor simti toate efectele actiunilor noastre vor fii copii si nepotii nostri, sunt cei care vor urma si care probabil se vor imbolnavi de 10 ori mai des decat noi, sau care vor avea un mediu de viata mult mai ostil decatal nostru! Si asta din ce cauza?!?! Din cauza noastra ca uitam sa gandim pentru noi, ca uitam sa fim si putin altruisti, ca uitam ca toti avem drepturi egale!
         Planeta asta ne-a dat atat de multe lucruri frumoase pe care noi trebuie sa le descoperim incat ar fi o mare blasfemie daca ne-am limita la respectarea unui plan idiot, la ura, la interese si la dorinta noastra de a poseda!Acum totul tine de tine sa alegi ce iti doresti de la viata pentru tine si pentru cei care urmeaza dupa tine!!!
RESPECTA!IUBESTE!GANDESTE!

Amalgam de idei!(ciorna)

Ce spun acum nu vreau sa aiba incarcatura stiintifica si nici nu vreau sa folosesc vr-un strop de limbaj "greu" pentru unii. Si asta pentru ca foarte multi cred ca s-au regasit in postura in care am fost si sunt eu.Nu vreau sa fiu judecata, nici macar sa fie cineva de acord cu mine, ci doar sa fiu acceptata asa cum sunt!
De multe ori m-am simtit in plus in lumea asta, m-am simtit o ciudata, m-am simtit singura si asta doar pentru ca ma vedeam diferit fata de ceilalti...sau mai bine spus ceilalti ma vedeau diferita fata de ei. Cu timpul am realizat ca nu sunt o ciudata...ci doar am o alta gandire in comparatie cu ei. Acum eu ii vad pe ei ca fiind cei diferiti, pentru ca in periplul meu mic prin cei aproape 21 ani am intalnit destui oameni care gandeau asemanator mie si care erau de acord cu conceptiile mele.
Inseamna ca pana la urma nu eram chiar atat de nebuna!
In toti anii astia am actionat instinctiv iar succesul a fost de partea mea! Am fost apreciata in tot ceea ce faceam si niciodata nu am putut sa imi explic motivul pentru care se intampla asta!Acum nu mai cred in noroc sau in ghinion. Acum cred in puterea gandului care m-a facut sa ajung la rezultate bune...sau nu! Increderea in sine, forta interioara, optimismul m-au facut sa reusesc sa obtin tot ceea ce vroiam.Norocul trebuie sa fie ajutat mereu de aceasta gandire pozitiva, iar ginionul asa va fi indepartat.
Si acum vorba lui Shakespeare: "nimic nu este nici bun, nici rau, daca nu il consideram ca atare"
Din anumite puncte de vedere am fost o invingatoare, dar nu pentru ca eram mai buna decat cei din jur, ci doar pentru ca am avut credinta! Credinta este ceea ce ne lipseste tuturor...credinta in noi si in ceea ce putem face. Credinta ca putem reusi orice ne propunem.Dar si din alte puncte de vedere am fost omul care a pierdut...de ce??..pentru ca in minte aveam mereu :"nu o sa reusesc!", "nu o sa mearga!"..si am avut dreptate:)
Ma uit in jurul meu..si chiar si la mine, si vad cum noi ne credem niste insecte pe langa niste uriasi care ne dicteaza si cand sa respiram. Suntem siguri ca nu avem nicio putere fata de noi...ci doar ei au aceasta putere. Conceptia asta din punctul meu de vedere este complet eronata deoarece absolut toti avem aceasi valoare, aceleasi capacitati![Lucru absolut uitat de politicieni, care defapt detin puterea tot datorita noua, de angajatori care cred ca iti "cumpara" intreaga viata, nu doar dreptul de munca, etc]Daca unii isi dezvolta capacitatile in alte arii diferite fata de noi...nu inseamna ca noi suntem mai presus de ei, sau ei mai prejos decat noi. In cazul asta apar 2 probleme: ori supra(sub)preciem creierul celor din jurul nostru, ori ni-l supra(sub)apreciem pe al nostru. Si niciuna din variantele astea nu e corecta!
Toate lucrurile astea le gandeam instinctiv...si asta ma facea si pe mine sa ma simt o ciudata si asa sa si par in ochii celorlalti! Cunoscand mai mult...mi-am dat seama ca asta e un lucru pe care ar trebui sa il facem cu totii, iar eu deja incepusem sa il fac...Iar faptul ca am spus cum sunt/eram/cred/credeam eu nu e din egoism sau mandrie...e din dorinta de a vorbi din lucruri cunoscute si traite, e din dorinta de a ma da pe mine exemplu..pozitiv sau negativ.
Si da..acum ma poti numi o ciudata pentru ca m-am oprit din a mai beau golul paharului, pentru ca vreau mai mult, pentru ca incerc sa scap de frica asta care imi/ne circula prin vene, pentru ca vreau sa ii inteleg pe cei din jur, sau macar sa ii accept.Numeste-ma o ciudata ca acum am scris fara sa gandesc inainte ce urmeaza sa scriu, sau fara sa recitesc..am scris fix ce am gandit in secunda respectiva....iar acum mi-a venit in minte un citat care merita sa il scriu aici:
"primul lucru intamplat unei persoane care isi asculta vocea interioara si se detaseaza de turma pentru dezvoltarea personalitatii proprie este SINGUATATEA"...dar oare fara o interactiune cu mediul inconjurator poti sa iti dezvolti si sa-ti provoci eul interior? Si oare esti dispus sa platesti acest pret?? Si am crezut si eu ca singuratatea e singurul mod de a-ti asculta vocea interioara, dar totul trebuie sa fie in echilibru..te detasezi de turma, dar nu trebuie sa te detasezi si de umanitate!

Copilul-principala victima a divortului!

In ultimii ani cat mai multe casatorii se incheie printr-un divort. Incerc sa inteleg faptul ca sunt oameni care se schimba pe parcurs, isi schimba gusturile, se plictisesc, nu vor sa lupte sa-l inteleaga si sa-l accepte pe cel de langa el. Sunt oameni care uita sa iubeasca doar pentru ca au avut totul acolo. Sunt oameni care renunta si asta pentru ca suntem cu totii extrem de slabi! Dar cum poti renunta atat de usor la asta cand la mijloc apare un copil?
Multi dintre cunoscutii mei au parintii despartiti si am resimtit efectul despartirii in comportamentul lor. Copii acestia au fost aruncati pe un taram neutru, ei nu au mai fost centrul de interes al parintilor..fiind inlocuiti de cearta in sine. Si daca acest lucru se intampla la o varsta frageda de pana la 18-19 ani traumele pot fi chiar foarte mari.Si da...aici vorbim despre TRAUME care se resimt pe tot parcursul vietii si sunt foarte greu de controlat! La aceste varste fragede copii /adolescentii au nevoie de sprijin, dar el nu e! Si nu vorbesc de sprijinul pe care il gasesti in tine, sau la prieteni...e vorba de sprijinul parental care te face sa te simti protejat, te face sa simti ca apartii cuiva.
Copilul este prins la mijloc, afectat si bulversat devine involuntar un arbitru al luptei dintre parinti. Pierd increderea in ei si in cei din jur prin lipsa de comunicare si se simt abandonati. Nu cred ca exista despartire care sa nu redea toate sentimentele acestea in mintea si in sufletul lor. Pentru ca ei sunt neglijati si inaintea divortului cand parintii sunt ocupati cu certurile si dupa divort cand sunt preocupati cu refacerea lor spirituala si sunt in cautareaea unei noi relatii.
Acest subiect este cu mult mai complex si complicat decat l-am rezumat eu mai sus, in schimb vreau sa aduc la cunostinta urmatorul scurtmetraj legat de asta..in special de certurile dintre parinti in care copii devin doar niste pioni, niste obiecte care urmeaza sa fie impartite.
Urmariti-l si cu siguranta o sa redea prin imagini mult mai bine ceea ce am vrut eu sa transmit:

Tears from Gijs Kusters on Vimeo.

Accepta-ti aproapele si te vei elibera pe tine!

Relatiile interumane sunt extrem de complexe pentru ca intre suflet si minte s-a dus mereu o lupta. Aceasta lupta fiind o noua dovada a dualitatii din noi.Incercam sa fim mai mult rationali decat sa ne incredem in sentiment! Problema nu e aici, ci in faptul ca noi rationamentul il confundam cu incapatanarea si cu fixarea de idei!
Suntem intr-un vesnic maraton, egocentrici si egoisti!Nu acceptam in fuga noastra prin viata pe nimeni alaturi, doar pentru ca in viziunea noastra totul trebuie sa fie precum cantam noi. Lucrurile nu sunt chiar asa, si cand suntem izbiti de realitate ne simtim tradati si dezamagiti. Pe un sentiment de frica intens construim relatii, fara sa stim ca frica in sine nu e o baza sigura. Ne e frica sa ne daruim , sa acceptam, sa intelegem! Si cand lucrurile nu merg precum vrem noi nu avem curajul sa luptam, ci abandonam ce am cladit intr-o saptaman, o luna sau un an!
Recunosc ca am fost asa mereu! Ce m-a facut sa vad lucrurile altfel au fost cateva vise avute noaptea. Acolo vedeam oamenii de doua ori, doar cu mici deosebiri fizice intre ei: unul reprezenta natura lui reala, asa cum e el...celalalt era doar viziunea mea despre omul respectiv! De ce nu ii puteam accepta asa cum erau?? De ce trebuia sa fac eu o proiectie perfecta a lor in mintea mea...de ce sa imi creez noi personaje, cand ele deja existau. Eu trebuia doar sa le vad si sa le accept, sa le iubesc asa cum sunt! Pentru ca imi era frica, pentru ca deja aveam un prototip in cap...si asta e automatism! Eram limitata de propriile limite, in propriul ego! Eram inchisa intr-o celula cu lacat pe dinauntru...iar cheia in mine!Am decis sa ma deschid, sa accept sa fiu dependenta de exteriorul egoului, sa ofer mai mult!
Si cum traim in relatia: cauza-efect...cu cat daruim mai mult, cu atat vom primi mai mult.
Daca vom cere din ce in ce mai mult si vom oferi mai putin, atunci cu siguanta vom fi dezamagiti pentru ca nu primim nimic. Si uite asa iarasi suntem intr-o fuga continua spre a cauta ceva ce nici macar noi nu stim...si ne plangem ca suntem singuri, dezamagiti, tradati...etc.
Trebuie sa invatam sa inflorim, sa ne deschidem cupele, sa iubim si sa ne acceptam! Suntem
ca piesele unui puzzle, daca nu ne potrivim, nu trebuie sa ne respingem, ci sa ne tinem aproape pentru ca impreuna cu alte piese vom forma intregul puzzle! Se spune ca perfectiunea in relatiile interumane nu exista...dar cred ca daca am invata sa ne acceptam ar disparea frica, ura, cruzimea, norvozitatea, rasismul, xenofobia etc
Dar cu totii suntem hipersensibili din punct de vedere emotional si ne pierdem in cereri si
oferte de senzatii, emotii si sentimente. Important e sa ne descoperim si sa ne regasim pe noi...ca intr-un puzzle, ca intr-un tot unitar pe care il formam doar impreuna, niciodata separat!

INVATA

De curand mi-am dat seama ca in mod inconstient mi-am ghidat pasii pana in prezent in ambianta unei poezii destul de cunoscute din lirica norvegiana. Diriginta din clasa a 5a a fost prima persoana care mi-a oferit-o, pentru ca mai apoi, in liceu, sa am cateva versuri scrise pe perete in clasa...si acum imi dau seama ca e un fel de biblie dupa care e bine sa te ghidezi in viata: constient sau inconstient:

Învaţă de la ape să ai statornic drum,
Învaţă de la flăcari ca toate-s numai fum,
Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi,
Învaţă de la stancă cum neclintit să şezi,
Învaţă de la Soare cum trebuie s-apui,
Învaţă de la piatră cât trebuie să spui,
Învaţă de la vântul ce-adie pe poteci
Cum trebuie prin viaţă de neclintit să treci.

Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat,
Învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi,
Învaţă de la ape să nu dai înapoi,
Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea,
Învaţă de la stâncă să-nfrunţi furtuna grea,
Învaţă de la soare ca vremea să-ţi cunoşti
Învaţă de la stele că-n cer sunt multe oşti.

Învaţă de la greier, când singur eşti, să cânţi,
Învaţă de la luna să nu te înspăimânţi,
Învaţă de la floare să fii curat ca ea,
Învaţă de la oaie să ai blândeţea sa,
Privşste sus la vulturi când umeri-ţi sunt grei
Şi du-te la furnică să vezi povara ei,
Învaţă de la păsări să fii mai mult în zbor,
Învaţă de la toate, că totu-i trecător.

Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci
Să-nveţi din tot ce piere, cum să trăieşti în veci.