Teatrul pentru mine!

De mult vroiam sa scriu ceva despre teatru.De faptul ca o piesa de teatru a reusit sa-mi capteze o mare parte din atentie si sa-mi trezeasca spiritual critic.
Si stiu ca sunt la nivelul in care…trezindu-ma intr-o lume imperfecta as vrea si eu sa fiu un mic “demiurg” care sa revolutionize totul, sa pot schimba prin”nu-ul” meu tot ce nu e bine in lumea asta. Si poate caut oameni in care sa ma regasesc, poate m-am plictisit sa calatoresc in mine insumi si vreau sa intru in alte cadre.Asa ajung sa mangai copilul din launtrul meu care geme sa cunoasca noul…Ma autodepasesc.
Vreau lucrurile inocente care ma inspira: culoare, sunet, trasaturi, mirosuri… sa coesiste cu bagajul informational. Si unde as putea toate aceste lucruri sa le regasesc mai bine decat intr-o piesa de teatru! E singurul loc in care sunt implicate aproape toate simturile.
Si ce iti poate da o senzatii cat mai profunde decat un dans vioi al simturilor prin vene!?!
Ma pot lauda in sfarsit ca am reusit sa imi depasesc recordul, vizualizand 4 piese de teatru in 3 zile!
Si la fiecare piesa eram atenta sa mestec fiecare informatie si sa nu cumva sa-mi cada pe langa coltul gurii ca unui copil obraznic si neatent ce sunt, apoi sa calc ramasitele in picioare din PURA GRESEALA a needucatiei mele teatrale; ci preferam chiar sa adun mizeriile de pe jos si sa le bag in gura tinandu-mi fruntea `plecata si sa le mestec pana ce le simt adevaratul gust. Desi putin schimbat gustul datorita unor asa-zisi regizori/scenografi doritori de a pune teatrul pe tava tinerilor neinteresati din ziua de azi, facand astfel adaptari inapte chiar si pentru mintea lor…ajung sa inteleg revolta actorilor.
Si cu toate astea privesc in continuare si incerc sa simt cat mai mult, sa traiesc cat mai mult.

O piesa vazuta pe care chiar as recomanda-o ar fi “Regina frumusetii din Leenane” de Martin Donagh.Si nu m-a atras prin decor, prin faptul ca ne-a facut sa coexistam cu actorul, ca ne-a sustras din stadiul de simpla persoana care vizioneaza un joc de viata si ne-a proiectat alaturi de personaj pe scena, nu prin faptul ca a reusit sa combine chiar toate simturile si ne-au furat prin instalatiile lor de imitate ploaia. Nu m-a atras faptul ca au combinat lumina fada, cu umbre din natura, cu imaginea animalelor de casa, cu sunetul ploii, cu sentimentul de senilitate si muzica irlandeza, toate contopindu-se intr-un miros usor de lemn si roca. Ce m-a surprins a fost faptul ca s-a reusit o adaptare la modernism, pastrandu-se totusi tentele dramatice, si oferta vasta de trairi. Fiind un amestec de melodrama, horror, tragedie si comedie neagra mi se pare imposibil sa iesi neatins de aceasta piesa. Tot ce pot spune despre aceasta e doar ca o recomand, dar asta doar daca te lasi purtat de ea si bei din cupa dulce a trairilor amare.

Si singurul sfat pe care il dau e: Mai du-te si la o piesa de teatru...se merita!