Horatiu Malaele-Sunt orb

Eu stiam ca sunt un chior
Chiar in roua dimineata
Dar nu am spus’o tuturor ca sa nu imi amarasc viata
Ochii mari sa ii casc asa si sa ii tin cu mana bine
Sunt un orb in fata ta care uite vezi prin mine ce e rau si ce e bine ...

Ce e un actor si ce vrea sa spuna,
Un biet trecator cu o tigara in mana
E singur si trist
Cortina e cazuta
Paharul e gol
Clipa pierduta...

Si maine-i o zi,
Si ziua din tine
Frumos va zambii
Sperantei din mine

Iar eu sunt un orb in fata ta, care uite vezi prin mine ce e rau si ce e bine
Care uite vezi prin mine, ce e rau si ce e bïne ..
(de Marin Sorescu)

Teatrul pentru mine!

De mult vroiam sa scriu ceva despre teatru.De faptul ca o piesa de teatru a reusit sa-mi capteze o mare parte din atentie si sa-mi trezeasca spiritual critic.
Si stiu ca sunt la nivelul in care…trezindu-ma intr-o lume imperfecta as vrea si eu sa fiu un mic “demiurg” care sa revolutionize totul, sa pot schimba prin”nu-ul” meu tot ce nu e bine in lumea asta. Si poate caut oameni in care sa ma regasesc, poate m-am plictisit sa calatoresc in mine insumi si vreau sa intru in alte cadre.Asa ajung sa mangai copilul din launtrul meu care geme sa cunoasca noul…Ma autodepasesc.
Vreau lucrurile inocente care ma inspira: culoare, sunet, trasaturi, mirosuri… sa coesiste cu bagajul informational. Si unde as putea toate aceste lucruri sa le regasesc mai bine decat intr-o piesa de teatru! E singurul loc in care sunt implicate aproape toate simturile.
Si ce iti poate da o senzatii cat mai profunde decat un dans vioi al simturilor prin vene!?!
Ma pot lauda in sfarsit ca am reusit sa imi depasesc recordul, vizualizand 4 piese de teatru in 3 zile!
Si la fiecare piesa eram atenta sa mestec fiecare informatie si sa nu cumva sa-mi cada pe langa coltul gurii ca unui copil obraznic si neatent ce sunt, apoi sa calc ramasitele in picioare din PURA GRESEALA a needucatiei mele teatrale; ci preferam chiar sa adun mizeriile de pe jos si sa le bag in gura tinandu-mi fruntea `plecata si sa le mestec pana ce le simt adevaratul gust. Desi putin schimbat gustul datorita unor asa-zisi regizori/scenografi doritori de a pune teatrul pe tava tinerilor neinteresati din ziua de azi, facand astfel adaptari inapte chiar si pentru mintea lor…ajung sa inteleg revolta actorilor.
Si cu toate astea privesc in continuare si incerc sa simt cat mai mult, sa traiesc cat mai mult.

O piesa vazuta pe care chiar as recomanda-o ar fi “Regina frumusetii din Leenane” de Martin Donagh.Si nu m-a atras prin decor, prin faptul ca ne-a facut sa coexistam cu actorul, ca ne-a sustras din stadiul de simpla persoana care vizioneaza un joc de viata si ne-a proiectat alaturi de personaj pe scena, nu prin faptul ca a reusit sa combine chiar toate simturile si ne-au furat prin instalatiile lor de imitate ploaia. Nu m-a atras faptul ca au combinat lumina fada, cu umbre din natura, cu imaginea animalelor de casa, cu sunetul ploii, cu sentimentul de senilitate si muzica irlandeza, toate contopindu-se intr-un miros usor de lemn si roca. Ce m-a surprins a fost faptul ca s-a reusit o adaptare la modernism, pastrandu-se totusi tentele dramatice, si oferta vasta de trairi. Fiind un amestec de melodrama, horror, tragedie si comedie neagra mi se pare imposibil sa iesi neatins de aceasta piesa. Tot ce pot spune despre aceasta e doar ca o recomand, dar asta doar daca te lasi purtat de ea si bei din cupa dulce a trairilor amare.

Si singurul sfat pe care il dau e: Mai du-te si la o piesa de teatru...se merita!

Intr-un an...s-a facut un an:)

01 aprilie 2008
Un oras mic si trist.Strazi murdare luminate din colt in colt de cate un felinar.Vantul adie usor, iar cainii alearga o data cu vantul pe strazile goale. O casa undeva pierduta cu o lumina pala albastra in geam.Intre cei patru pereti reci se afla o liniste adanca.Decat un ritm de bass si de trompeta aduc putin la viata atmosfera. Pe perete se proiecteaza o umbra, umbra care reprezinta o mana care deseneaza traiectorii impletite pe ritmul lent.

Muzica.Peretii reci.Lumina albastra.Un calculator si internet.Asta a fost cadrul in care ma aflam fix acum un an cand m-am hotarat din pura plictiseala sa scriu aici.Si da!.. a fost o simpla pacaleala de moment fata de mine si de dorintele mele, pacaleala care de fapt a durat destul de mult in comparatie cu asteptarile mele.De scris nu am scris mult...dar ce am scris au fost ganduri spontane, exact asa cum mi-am dorit.de citit nu au citit multe persoane..dar probabil au citit doar persoanele care ar fi trebuit sa citeasca(2 oameni, daca au fost si astia:))).
Intr-un an de zile s-au schimbat foarte multe in viata mea.A fost un fel de an de tranzitie!Un fel de trecere de la comoditate la responsabilitate, de la om care nu stia foarte concret in ce parte sa o ia..intr-un om care si-a pozitionat bine telurile si care isi traieste fiecare secunda ca si cand ar fi ultima.
Am cunoscut intr-un an ipocrizia, ura, tradarea, compania, zeci de sentimente intense placute, apa, nisipul, scoicile, algele, soarele, zapada, frigul, acele de brad, picaturile de ploaie pe dansul din natura, senzatia enervanta a furnicilor care iti intra in pantaloni, cortul, frumusetea lunii, adrenalina,aroma de cafea in zori de zi etc etc. Am invatat ca sunt rezultatul celor din jur, am invatat sa recunosc ca sunt slaba ca personalitate, ca sunt relativ usor influentabila, dar si ca stiu cand sa am atitudine, si ca ma las influentata doar de ceea ce vreau si ceea ce consider bun.
Intr-un an mi-am pierdut un prieten la care am tinut prea mult, in schimb mi-am castigat altii.Intr-un an am invatat ce inseamna sa ai prieteni adevarati, si ca ei sunt cei cu care poti impartasi bucuria si ca sunt cei care te ridica la tristete.
Intr-un an am reusit sa vad rasaritul de pe plaja. Intr-un an am gasit inca un loc in care sa nu ma simt ingradita de nimic.Am simtit libertatea.Libera alegere.
Intr-un an am invatat ca rasul vine din suflet, nu e instinct, nu e nimic...e de undeva din adancurile tale si atunci cand iese afara e ca si cand u uragan iese din strapunsurile tale si am invatat ce-i fericirea adevarata, si ca toate momentele de fericire trebuiesc prelungite pana la o fericire fara limite.
Dar tot intr-un an am invatat ce insemna sa pierzi, sa plangi, sa-ti doresti ceva si sa-ti dai sema ca nu o sa ai niciodata. Am invatat ce insemna sa cazi si sa te ridici pe propiile picioare.
Un an!
Un an insemna, deci, pentru mine foarte mult! Si pot spune ca m-am schimbat extrem de mult, dar nu prin gusturi, pentru ca am ramas aceasi persoana...ci prin simplul motiv ca am ajuns sa ma cunosc pe mine, am experimentat noi senzatii, sentimente profunde.Intr-un cuvant am simtit ca traiesc! Si ce e mai frumos e ca TOT am impartit cu ceilalti-sentimente, trairi, bucurii, tristeti.
Intr-un an mi-am dat sema ca imi doresc stereotipul persoanei care imi dedica melodia :


one riddim - cand ai sa-mi spui ceva,
persoana care sa ma scoata din independenta mea si sa ma faca sa ma simt dependenta intr-un mod bolnav si violent de ea, persoan de la care sa invat si cu care sa vorbesc ore in sir si sa-mi dau sema ca nu-mi ajunge o viata ca sa ating toate subiectele de discutat.
Asta a fost un fel de rezumat a unei mici parti a lucrurilor pe care le-am invatat intr-un an.

Acum un an, din milioane de utilizatori de internet, a fost o persoana care a reusit sa-mi citeasca primul post si sa ma incurajeze sa continui.Probabil ca a fost simpla coincidenta faptul ca dupa cateva luni a fost aceasi perosoana care m-a ajutat atunci cand am avut mai mare nevoie.Si asta ma face sa ma simt mandra de faptul ca mai exista oameni in care sa ai incredere si pe care sa ii respecti.Deci, mai am de pus pe lista mea un nume de "Andrei" care si-a gravat un loc in amintirea mea.:))
Anul asta sunt curioasa daca imi mai citeste cineva postul:))...