Cat de fragili suntem sub presiunea timpului! Ceasul din perete tine sa ne aiba mereu in tensiune spunandu-ne cum ticaie.Simtim cum ni se scurge timpul ramas si parca nimic nu il opreste!! Prefer de multe ori sa ma arunc in pat si sa ma pierd acolo. Parca ticaitul este mai lent! Parca ne aflam in timp ca intr-un nisip miscator: cu cat ne zbatem mai mult cu atat alunecam mai repede.
As vrea sa il opresc la un simplu "tic" sau la un simplu "tac", sau sa-l fac sa zica "tac-tic". Dar nu! El prefera sa isi mentina drumul la fel ca si noi..cu cat mai inceti noi cu atat mai incet el!Cum sa traiesti cand vezi ca se tine dupa tine si iti cronometreaza fiecare miscare?? Cu cat faci mai multe miscari..cu atat timpul se duce mai repede!Si totusi de multe ori prefer sa cred ca timpul nu e limitat, ci ca alergarea noastra prin el e limitata, ca timpul e etern si doar noi suntem cei ce trec prin el prea repede...sau prea incet. Daca ar fi asa, ar fi bine pentru ca ne-am lipsi de presiunea lui! Dar daca nu-i asa, atunci care-i rostul unei vieti care trece greu..dar in care tu nu faci nimic? Dar a uneia in care faci prea multe...dar nu ai timp sa te bucuri de ea pentru ca se termina prea repede??De-am stii cheia sa o pacalim ar fi bine: o viata lunga si tumultuoasa!!!

Timpul e o iluzie care face aluzie la sufletele noastre!

Cat ne mai suporta planeta?

               O intrebare buna! Dupa mine?! Sigur nu mult! Probabil daca ea risca sa ne mai suporte, noi o sa fim cei care nu o sa ne mai suportam!?
                Cineva spunea intr-un articol cu acelasi nume din Cotidianul cum ca fara civilizatie, omul ar fi o oarecare maimuta care scutura tufele sa adune masline. Eu in schimb consider ca insasi civilizatia aduce omul intr-o degradare continua. Tehnologia ofera omului posibilitatea incredibila sa transforme, sa creeze, sa ucida in masa alti oameni, inventiile fiind facute in mod initial cu scopul de a facilita munca, dar ele au ajuns un instrument de manipulare in masa a omenirii, de instigare la frica, au adus printre noi invidia, pofta, dorinta de posesie.
              Am profitat de faptul ca detinem acel geniu inventiv care ne diferentiaza de restul animalelor, fara sa ne dam seama ca asta va fi in timp arma impotria noastra. Tot progresul tehnic nu s-a termiant aici, si cu siguranta vom ajunge la nivelul in care se va intampla vr-o catastrofa care ne va face sa o luam de la zero. Si sa vedem daca atunci vom mai fi noi cei care vor detine acel geniu inventiv, si nu o banala maimuta, pe care o tinem in prezent inchisa intr-un laborator,va fi cea care ne va depasi in capacitatea intelectuala.
            Desigur, sunt destul de optimista cand spun ca o vom lua de la zero, pentru ca in conceptia mea inca vom mai exista, dar precum se spune optimistul este realistul prost informat, asa ca poate sunt prost informata in ceea ce inseamna o catastrofa provocata de mana omului.
            Ma uitam la filmul "the manchurian candidate" si imi dadeam seama pana unde duce dorinta omului de control, citeam despre proiectul HAARP si realizez ca omul este complet inconstient, incep sa fiu sigura de existenta celui de-al treilea razboi mondial care va fi un razboi geofizic...sau este deja!
           Unde duce toata dorinta asta a voastra de conducere, de ocupare??? La distrugere si la autodistrugere... Dar daca in lupta impotriva propriului ego pierdem..adunci egoul nostru chiar o sa se simta invingator? Ce stupida e gandirea umana...
           Raul pe care il facem planetei este de fapt raul pe care ni-l facem noua! Nu numai ca ne-am considerat superiori altor specii prin multitudinea inventiilor, dar am ajuns sa ne consideram superiori si fata de oamenii din jur, astfel crezand ca avem dreptul sa ii controlam si pe ei.
           Am fost invatati din timp sa nu gandim pentru noi. Am fost invatati sa ascultam de altii si sa nu ne ascultam pe noi, sa nu putem sa luam decizii pentru noi. Traditia si obiceiurile injectate de mici de familiile noastre ne-au facut sa devenim niste marionete. Dar nu blamez familiile pentru asta, pentru ca la randul lor si ele au fost corupte la asa ceva prin sistemele politice. Terminam o scoala care nu ne invata sa gandim singuri, ci sa memoram ce altii spun, o scoala care ne invata cum sa ne facem un C.V. ca sa putem lucra ca niste sclavi, dar care nu ne invata cum sa fim proprii nostrii sefi, o scoala care daca intalneste un elev cu persoanlitate, care gandeste pentru sine il penalizeaza dandu-i note mici, iar elevul "eminent" care invata toate lectiile neputand fi in stare sa foloseasca informatiile memorate va primi nota maxima fiind dat exemplu pozitiv.Astfel scoala promoveaza sclavia care urmeaza apoi! Aceasta sclavie consta in faptul ca trebuie sa iti iei un loc de munca, in care iarasi trebuie sa fii supus unor interese materiale ale sefilor, iar tu vei fi platit doar atat cat sa supravietuiesti, urmeaza familia si copii pe care, conform traditiei, trebuie sa ii educi sa faca la fel!  Daca asta e planul dupa care noi functionam eu refuz sa il respect!
           Prin fuga noastra ajungem astfel sa ne ratam prezentul prin respectarea unui plan de viata "mostenit" sau "capatat", un plan de viata negandit de noi care ne face sa trecem prin timp pasivi si vlaguiti. Un plan de viata pe care o sa-l regretam la batranete ca l-am urmat orbeste, la batranete cand vom realiza ca nu mai avem o a doua sansa de a ne tine in maini propriul destin si ca altii ni l-au construit.Si nu doar prezentul il vom rata, ci si viitorul prin distrugerea planetei: stiinta, fizica, chimia, ura, puterea sunt doar cateva din instrumentele pe care le vom utiliza in acest razboi conta planetei, contra noastra! Cei care vor simti toate efectele actiunilor noastre vor fii copii si nepotii nostri, sunt cei care vor urma si care probabil se vor imbolnavi de 10 ori mai des decat noi, sau care vor avea un mediu de viata mult mai ostil decatal nostru! Si asta din ce cauza?!?! Din cauza noastra ca uitam sa gandim pentru noi, ca uitam sa fim si putin altruisti, ca uitam ca toti avem drepturi egale!
         Planeta asta ne-a dat atat de multe lucruri frumoase pe care noi trebuie sa le descoperim incat ar fi o mare blasfemie daca ne-am limita la respectarea unui plan idiot, la ura, la interese si la dorinta noastra de a poseda!Acum totul tine de tine sa alegi ce iti doresti de la viata pentru tine si pentru cei care urmeaza dupa tine!!!
RESPECTA!IUBESTE!GANDESTE!

Amalgam de idei!(ciorna)

Ce spun acum nu vreau sa aiba incarcatura stiintifica si nici nu vreau sa folosesc vr-un strop de limbaj "greu" pentru unii. Si asta pentru ca foarte multi cred ca s-au regasit in postura in care am fost si sunt eu.Nu vreau sa fiu judecata, nici macar sa fie cineva de acord cu mine, ci doar sa fiu acceptata asa cum sunt!
De multe ori m-am simtit in plus in lumea asta, m-am simtit o ciudata, m-am simtit singura si asta doar pentru ca ma vedeam diferit fata de ceilalti...sau mai bine spus ceilalti ma vedeau diferita fata de ei. Cu timpul am realizat ca nu sunt o ciudata...ci doar am o alta gandire in comparatie cu ei. Acum eu ii vad pe ei ca fiind cei diferiti, pentru ca in periplul meu mic prin cei aproape 21 ani am intalnit destui oameni care gandeau asemanator mie si care erau de acord cu conceptiile mele.
Inseamna ca pana la urma nu eram chiar atat de nebuna!
In toti anii astia am actionat instinctiv iar succesul a fost de partea mea! Am fost apreciata in tot ceea ce faceam si niciodata nu am putut sa imi explic motivul pentru care se intampla asta!Acum nu mai cred in noroc sau in ghinion. Acum cred in puterea gandului care m-a facut sa ajung la rezultate bune...sau nu! Increderea in sine, forta interioara, optimismul m-au facut sa reusesc sa obtin tot ceea ce vroiam.Norocul trebuie sa fie ajutat mereu de aceasta gandire pozitiva, iar ginionul asa va fi indepartat.
Si acum vorba lui Shakespeare: "nimic nu este nici bun, nici rau, daca nu il consideram ca atare"
Din anumite puncte de vedere am fost o invingatoare, dar nu pentru ca eram mai buna decat cei din jur, ci doar pentru ca am avut credinta! Credinta este ceea ce ne lipseste tuturor...credinta in noi si in ceea ce putem face. Credinta ca putem reusi orice ne propunem.Dar si din alte puncte de vedere am fost omul care a pierdut...de ce??..pentru ca in minte aveam mereu :"nu o sa reusesc!", "nu o sa mearga!"..si am avut dreptate:)
Ma uit in jurul meu..si chiar si la mine, si vad cum noi ne credem niste insecte pe langa niste uriasi care ne dicteaza si cand sa respiram. Suntem siguri ca nu avem nicio putere fata de noi...ci doar ei au aceasta putere. Conceptia asta din punctul meu de vedere este complet eronata deoarece absolut toti avem aceasi valoare, aceleasi capacitati![Lucru absolut uitat de politicieni, care defapt detin puterea tot datorita noua, de angajatori care cred ca iti "cumpara" intreaga viata, nu doar dreptul de munca, etc]Daca unii isi dezvolta capacitatile in alte arii diferite fata de noi...nu inseamna ca noi suntem mai presus de ei, sau ei mai prejos decat noi. In cazul asta apar 2 probleme: ori supra(sub)preciem creierul celor din jurul nostru, ori ni-l supra(sub)apreciem pe al nostru. Si niciuna din variantele astea nu e corecta!
Toate lucrurile astea le gandeam instinctiv...si asta ma facea si pe mine sa ma simt o ciudata si asa sa si par in ochii celorlalti! Cunoscand mai mult...mi-am dat seama ca asta e un lucru pe care ar trebui sa il facem cu totii, iar eu deja incepusem sa il fac...Iar faptul ca am spus cum sunt/eram/cred/credeam eu nu e din egoism sau mandrie...e din dorinta de a vorbi din lucruri cunoscute si traite, e din dorinta de a ma da pe mine exemplu..pozitiv sau negativ.
Si da..acum ma poti numi o ciudata pentru ca m-am oprit din a mai beau golul paharului, pentru ca vreau mai mult, pentru ca incerc sa scap de frica asta care imi/ne circula prin vene, pentru ca vreau sa ii inteleg pe cei din jur, sau macar sa ii accept.Numeste-ma o ciudata ca acum am scris fara sa gandesc inainte ce urmeaza sa scriu, sau fara sa recitesc..am scris fix ce am gandit in secunda respectiva....iar acum mi-a venit in minte un citat care merita sa il scriu aici:
"primul lucru intamplat unei persoane care isi asculta vocea interioara si se detaseaza de turma pentru dezvoltarea personalitatii proprie este SINGUATATEA"...dar oare fara o interactiune cu mediul inconjurator poti sa iti dezvolti si sa-ti provoci eul interior? Si oare esti dispus sa platesti acest pret?? Si am crezut si eu ca singuratatea e singurul mod de a-ti asculta vocea interioara, dar totul trebuie sa fie in echilibru..te detasezi de turma, dar nu trebuie sa te detasezi si de umanitate!

Copilul-principala victima a divortului!

In ultimii ani cat mai multe casatorii se incheie printr-un divort. Incerc sa inteleg faptul ca sunt oameni care se schimba pe parcurs, isi schimba gusturile, se plictisesc, nu vor sa lupte sa-l inteleaga si sa-l accepte pe cel de langa el. Sunt oameni care uita sa iubeasca doar pentru ca au avut totul acolo. Sunt oameni care renunta si asta pentru ca suntem cu totii extrem de slabi! Dar cum poti renunta atat de usor la asta cand la mijloc apare un copil?
Multi dintre cunoscutii mei au parintii despartiti si am resimtit efectul despartirii in comportamentul lor. Copii acestia au fost aruncati pe un taram neutru, ei nu au mai fost centrul de interes al parintilor..fiind inlocuiti de cearta in sine. Si daca acest lucru se intampla la o varsta frageda de pana la 18-19 ani traumele pot fi chiar foarte mari.Si da...aici vorbim despre TRAUME care se resimt pe tot parcursul vietii si sunt foarte greu de controlat! La aceste varste fragede copii /adolescentii au nevoie de sprijin, dar el nu e! Si nu vorbesc de sprijinul pe care il gasesti in tine, sau la prieteni...e vorba de sprijinul parental care te face sa te simti protejat, te face sa simti ca apartii cuiva.
Copilul este prins la mijloc, afectat si bulversat devine involuntar un arbitru al luptei dintre parinti. Pierd increderea in ei si in cei din jur prin lipsa de comunicare si se simt abandonati. Nu cred ca exista despartire care sa nu redea toate sentimentele acestea in mintea si in sufletul lor. Pentru ca ei sunt neglijati si inaintea divortului cand parintii sunt ocupati cu certurile si dupa divort cand sunt preocupati cu refacerea lor spirituala si sunt in cautareaea unei noi relatii.
Acest subiect este cu mult mai complex si complicat decat l-am rezumat eu mai sus, in schimb vreau sa aduc la cunostinta urmatorul scurtmetraj legat de asta..in special de certurile dintre parinti in care copii devin doar niste pioni, niste obiecte care urmeaza sa fie impartite.
Urmariti-l si cu siguranta o sa redea prin imagini mult mai bine ceea ce am vrut eu sa transmit:

Tears from Gijs Kusters on Vimeo.

Accepta-ti aproapele si te vei elibera pe tine!

Relatiile interumane sunt extrem de complexe pentru ca intre suflet si minte s-a dus mereu o lupta. Aceasta lupta fiind o noua dovada a dualitatii din noi.Incercam sa fim mai mult rationali decat sa ne incredem in sentiment! Problema nu e aici, ci in faptul ca noi rationamentul il confundam cu incapatanarea si cu fixarea de idei!
Suntem intr-un vesnic maraton, egocentrici si egoisti!Nu acceptam in fuga noastra prin viata pe nimeni alaturi, doar pentru ca in viziunea noastra totul trebuie sa fie precum cantam noi. Lucrurile nu sunt chiar asa, si cand suntem izbiti de realitate ne simtim tradati si dezamagiti. Pe un sentiment de frica intens construim relatii, fara sa stim ca frica in sine nu e o baza sigura. Ne e frica sa ne daruim , sa acceptam, sa intelegem! Si cand lucrurile nu merg precum vrem noi nu avem curajul sa luptam, ci abandonam ce am cladit intr-o saptaman, o luna sau un an!
Recunosc ca am fost asa mereu! Ce m-a facut sa vad lucrurile altfel au fost cateva vise avute noaptea. Acolo vedeam oamenii de doua ori, doar cu mici deosebiri fizice intre ei: unul reprezenta natura lui reala, asa cum e el...celalalt era doar viziunea mea despre omul respectiv! De ce nu ii puteam accepta asa cum erau?? De ce trebuia sa fac eu o proiectie perfecta a lor in mintea mea...de ce sa imi creez noi personaje, cand ele deja existau. Eu trebuia doar sa le vad si sa le accept, sa le iubesc asa cum sunt! Pentru ca imi era frica, pentru ca deja aveam un prototip in cap...si asta e automatism! Eram limitata de propriile limite, in propriul ego! Eram inchisa intr-o celula cu lacat pe dinauntru...iar cheia in mine!Am decis sa ma deschid, sa accept sa fiu dependenta de exteriorul egoului, sa ofer mai mult!
Si cum traim in relatia: cauza-efect...cu cat daruim mai mult, cu atat vom primi mai mult.
Daca vom cere din ce in ce mai mult si vom oferi mai putin, atunci cu siguanta vom fi dezamagiti pentru ca nu primim nimic. Si uite asa iarasi suntem intr-o fuga continua spre a cauta ceva ce nici macar noi nu stim...si ne plangem ca suntem singuri, dezamagiti, tradati...etc.
Trebuie sa invatam sa inflorim, sa ne deschidem cupele, sa iubim si sa ne acceptam! Suntem
ca piesele unui puzzle, daca nu ne potrivim, nu trebuie sa ne respingem, ci sa ne tinem aproape pentru ca impreuna cu alte piese vom forma intregul puzzle! Se spune ca perfectiunea in relatiile interumane nu exista...dar cred ca daca am invata sa ne acceptam ar disparea frica, ura, cruzimea, norvozitatea, rasismul, xenofobia etc
Dar cu totii suntem hipersensibili din punct de vedere emotional si ne pierdem in cereri si
oferte de senzatii, emotii si sentimente. Important e sa ne descoperim si sa ne regasim pe noi...ca intr-un puzzle, ca intr-un tot unitar pe care il formam doar impreuna, niciodata separat!

INVATA

De curand mi-am dat seama ca in mod inconstient mi-am ghidat pasii pana in prezent in ambianta unei poezii destul de cunoscute din lirica norvegiana. Diriginta din clasa a 5a a fost prima persoana care mi-a oferit-o, pentru ca mai apoi, in liceu, sa am cateva versuri scrise pe perete in clasa...si acum imi dau seama ca e un fel de biblie dupa care e bine sa te ghidezi in viata: constient sau inconstient:

Învaţă de la ape să ai statornic drum,
Învaţă de la flăcari ca toate-s numai fum,
Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi,
Învaţă de la stancă cum neclintit să şezi,
Învaţă de la Soare cum trebuie s-apui,
Învaţă de la piatră cât trebuie să spui,
Învaţă de la vântul ce-adie pe poteci
Cum trebuie prin viaţă de neclintit să treci.

Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat,
Învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi,
Învaţă de la ape să nu dai înapoi,
Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea,
Învaţă de la stâncă să-nfrunţi furtuna grea,
Învaţă de la soare ca vremea să-ţi cunoşti
Învaţă de la stele că-n cer sunt multe oşti.

Învaţă de la greier, când singur eşti, să cânţi,
Învaţă de la luna să nu te înspăimânţi,
Învaţă de la floare să fii curat ca ea,
Învaţă de la oaie să ai blândeţea sa,
Privşste sus la vulturi când umeri-ţi sunt grei
Şi du-te la furnică să vezi povara ei,
Învaţă de la păsări să fii mai mult în zbor,
Învaţă de la toate, că totu-i trecător.

Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci
Să-nveţi din tot ce piere, cum să trăieşti în veci.

Horatiu Malaele-Sunt orb

Eu stiam ca sunt un chior
Chiar in roua dimineata
Dar nu am spus’o tuturor ca sa nu imi amarasc viata
Ochii mari sa ii casc asa si sa ii tin cu mana bine
Sunt un orb in fata ta care uite vezi prin mine ce e rau si ce e bine ...

Ce e un actor si ce vrea sa spuna,
Un biet trecator cu o tigara in mana
E singur si trist
Cortina e cazuta
Paharul e gol
Clipa pierduta...

Si maine-i o zi,
Si ziua din tine
Frumos va zambii
Sperantei din mine

Iar eu sunt un orb in fata ta, care uite vezi prin mine ce e rau si ce e bine
Care uite vezi prin mine, ce e rau si ce e bïne ..
(de Marin Sorescu)

Teatrul pentru mine!

De mult vroiam sa scriu ceva despre teatru.De faptul ca o piesa de teatru a reusit sa-mi capteze o mare parte din atentie si sa-mi trezeasca spiritual critic.
Si stiu ca sunt la nivelul in care…trezindu-ma intr-o lume imperfecta as vrea si eu sa fiu un mic “demiurg” care sa revolutionize totul, sa pot schimba prin”nu-ul” meu tot ce nu e bine in lumea asta. Si poate caut oameni in care sa ma regasesc, poate m-am plictisit sa calatoresc in mine insumi si vreau sa intru in alte cadre.Asa ajung sa mangai copilul din launtrul meu care geme sa cunoasca noul…Ma autodepasesc.
Vreau lucrurile inocente care ma inspira: culoare, sunet, trasaturi, mirosuri… sa coesiste cu bagajul informational. Si unde as putea toate aceste lucruri sa le regasesc mai bine decat intr-o piesa de teatru! E singurul loc in care sunt implicate aproape toate simturile.
Si ce iti poate da o senzatii cat mai profunde decat un dans vioi al simturilor prin vene!?!
Ma pot lauda in sfarsit ca am reusit sa imi depasesc recordul, vizualizand 4 piese de teatru in 3 zile!
Si la fiecare piesa eram atenta sa mestec fiecare informatie si sa nu cumva sa-mi cada pe langa coltul gurii ca unui copil obraznic si neatent ce sunt, apoi sa calc ramasitele in picioare din PURA GRESEALA a needucatiei mele teatrale; ci preferam chiar sa adun mizeriile de pe jos si sa le bag in gura tinandu-mi fruntea `plecata si sa le mestec pana ce le simt adevaratul gust. Desi putin schimbat gustul datorita unor asa-zisi regizori/scenografi doritori de a pune teatrul pe tava tinerilor neinteresati din ziua de azi, facand astfel adaptari inapte chiar si pentru mintea lor…ajung sa inteleg revolta actorilor.
Si cu toate astea privesc in continuare si incerc sa simt cat mai mult, sa traiesc cat mai mult.

O piesa vazuta pe care chiar as recomanda-o ar fi “Regina frumusetii din Leenane” de Martin Donagh.Si nu m-a atras prin decor, prin faptul ca ne-a facut sa coexistam cu actorul, ca ne-a sustras din stadiul de simpla persoana care vizioneaza un joc de viata si ne-a proiectat alaturi de personaj pe scena, nu prin faptul ca a reusit sa combine chiar toate simturile si ne-au furat prin instalatiile lor de imitate ploaia. Nu m-a atras faptul ca au combinat lumina fada, cu umbre din natura, cu imaginea animalelor de casa, cu sunetul ploii, cu sentimentul de senilitate si muzica irlandeza, toate contopindu-se intr-un miros usor de lemn si roca. Ce m-a surprins a fost faptul ca s-a reusit o adaptare la modernism, pastrandu-se totusi tentele dramatice, si oferta vasta de trairi. Fiind un amestec de melodrama, horror, tragedie si comedie neagra mi se pare imposibil sa iesi neatins de aceasta piesa. Tot ce pot spune despre aceasta e doar ca o recomand, dar asta doar daca te lasi purtat de ea si bei din cupa dulce a trairilor amare.

Si singurul sfat pe care il dau e: Mai du-te si la o piesa de teatru...se merita!

Intr-un an...s-a facut un an:)

01 aprilie 2008
Un oras mic si trist.Strazi murdare luminate din colt in colt de cate un felinar.Vantul adie usor, iar cainii alearga o data cu vantul pe strazile goale. O casa undeva pierduta cu o lumina pala albastra in geam.Intre cei patru pereti reci se afla o liniste adanca.Decat un ritm de bass si de trompeta aduc putin la viata atmosfera. Pe perete se proiecteaza o umbra, umbra care reprezinta o mana care deseneaza traiectorii impletite pe ritmul lent.

Muzica.Peretii reci.Lumina albastra.Un calculator si internet.Asta a fost cadrul in care ma aflam fix acum un an cand m-am hotarat din pura plictiseala sa scriu aici.Si da!.. a fost o simpla pacaleala de moment fata de mine si de dorintele mele, pacaleala care de fapt a durat destul de mult in comparatie cu asteptarile mele.De scris nu am scris mult...dar ce am scris au fost ganduri spontane, exact asa cum mi-am dorit.de citit nu au citit multe persoane..dar probabil au citit doar persoanele care ar fi trebuit sa citeasca(2 oameni, daca au fost si astia:))).
Intr-un an de zile s-au schimbat foarte multe in viata mea.A fost un fel de an de tranzitie!Un fel de trecere de la comoditate la responsabilitate, de la om care nu stia foarte concret in ce parte sa o ia..intr-un om care si-a pozitionat bine telurile si care isi traieste fiecare secunda ca si cand ar fi ultima.
Am cunoscut intr-un an ipocrizia, ura, tradarea, compania, zeci de sentimente intense placute, apa, nisipul, scoicile, algele, soarele, zapada, frigul, acele de brad, picaturile de ploaie pe dansul din natura, senzatia enervanta a furnicilor care iti intra in pantaloni, cortul, frumusetea lunii, adrenalina,aroma de cafea in zori de zi etc etc. Am invatat ca sunt rezultatul celor din jur, am invatat sa recunosc ca sunt slaba ca personalitate, ca sunt relativ usor influentabila, dar si ca stiu cand sa am atitudine, si ca ma las influentata doar de ceea ce vreau si ceea ce consider bun.
Intr-un an mi-am pierdut un prieten la care am tinut prea mult, in schimb mi-am castigat altii.Intr-un an am invatat ce inseamna sa ai prieteni adevarati, si ca ei sunt cei cu care poti impartasi bucuria si ca sunt cei care te ridica la tristete.
Intr-un an am reusit sa vad rasaritul de pe plaja. Intr-un an am gasit inca un loc in care sa nu ma simt ingradita de nimic.Am simtit libertatea.Libera alegere.
Intr-un an am invatat ca rasul vine din suflet, nu e instinct, nu e nimic...e de undeva din adancurile tale si atunci cand iese afara e ca si cand u uragan iese din strapunsurile tale si am invatat ce-i fericirea adevarata, si ca toate momentele de fericire trebuiesc prelungite pana la o fericire fara limite.
Dar tot intr-un an am invatat ce insemna sa pierzi, sa plangi, sa-ti doresti ceva si sa-ti dai sema ca nu o sa ai niciodata. Am invatat ce insemna sa cazi si sa te ridici pe propiile picioare.
Un an!
Un an insemna, deci, pentru mine foarte mult! Si pot spune ca m-am schimbat extrem de mult, dar nu prin gusturi, pentru ca am ramas aceasi persoana...ci prin simplul motiv ca am ajuns sa ma cunosc pe mine, am experimentat noi senzatii, sentimente profunde.Intr-un cuvant am simtit ca traiesc! Si ce e mai frumos e ca TOT am impartit cu ceilalti-sentimente, trairi, bucurii, tristeti.
Intr-un an mi-am dat sema ca imi doresc stereotipul persoanei care imi dedica melodia :


one riddim - cand ai sa-mi spui ceva,
persoana care sa ma scoata din independenta mea si sa ma faca sa ma simt dependenta intr-un mod bolnav si violent de ea, persoan de la care sa invat si cu care sa vorbesc ore in sir si sa-mi dau sema ca nu-mi ajunge o viata ca sa ating toate subiectele de discutat.
Asta a fost un fel de rezumat a unei mici parti a lucrurilor pe care le-am invatat intr-un an.

Acum un an, din milioane de utilizatori de internet, a fost o persoana care a reusit sa-mi citeasca primul post si sa ma incurajeze sa continui.Probabil ca a fost simpla coincidenta faptul ca dupa cateva luni a fost aceasi perosoana care m-a ajutat atunci cand am avut mai mare nevoie.Si asta ma face sa ma simt mandra de faptul ca mai exista oameni in care sa ai incredere si pe care sa ii respecti.Deci, mai am de pus pe lista mea un nume de "Andrei" care si-a gravat un loc in amintirea mea.:))
Anul asta sunt curioasa daca imi mai citeste cineva postul:))...

Earthlings!

Earthlings-pamantenii..un documentar care ar trebui vizonat, unu din putinele documentare care a ridicat problema specisismului.

Pamanteni suntem cu totii .Acest termen de "PAMANTEAN" nu face diferente intre specii, intre cei cu sange cald sau rece, intre mamifere,amfibieni, vertebrate,nevertrebate,pasari, reptile, oameni..in acest sens neexistand sexismul, rasismul sau specisismul.Acest termen ne cuprinde pe toti in mod egal. Singurul care a incercat sa fie mai presus de aceasta conceptie, cel care a vrut sa fie superior a fost si cel care traieste impreuna cu alte mii de specii, care se dezvolta alaturi de ele, este cel care s-a folosit de ele, este cel care trateaza celalalte fiinte pamantesti ca niste obiecte:OMUL.

Alfel spus specisismul este considerat un prejudiciu adus in favoarea intereselor speciei din care faci parte si in defavoarea celorlalte specii.
Rasismul violeaza principiul egalitatii, avans primordial interesele propriei rase in momentu in care apar disesnsiuni intre opiniile si interesele mai multor rase.

Divergentele apar in momentul in care cei mai puternici ii trateaza pe cei mai putin puternici decat ei ca pe niste obiecte.Aici referindu-ne atat la diferentele dintre sexe si rase, dar si la diferentele dintre specii.
In absolut toate cazurile exista diferenta asta de putere si de posesie a celui mai slab de
catre cel puternic.
Multe discutii s-au tinut referitoare la modul de comportare ale omului, la modul in care gasea diferente in celalalt.Dar niciodata nu s-a pus problema de comportament al speciei care domina pamantul-omul fata de celalalte specii.
Este perfect vizibila diferentierea dintre om si oricare alta vietuitoare din jur...dar oare nu merita si acestea din urma la fel de mult respect?!?

Desi nu impartim aceleasi dorinte cu celalte vieturitoare, sunt cateva simtaminte care ne fac la fel: iubire, foame, sete, companie, libertate si teama.Aceste lucruri ne arata ca nu suntem chiar atat de diferiti.
Asemeni oamenilor, si alte specii inteleg lumea in care traiesc si se misca(grupurile de pasari care parasesc locurile in care traiesc pentru tari cu clima mai calda pentru ca stiu ca doar asa or sa supravietuiasca si exemplele sunt infinite)
Deci animalele nu sunt doar in lumea asta...ele sunt constiente de ea, asemeni noua.
Pentru fiecare comportament al nostru plin de volenta fata de un animal/pasare/etc ne putem considera asemeni nazistilor. Cu toate astea ele se misca printre noi, exista, supravietuiesc inzestrate cu sentimente pe care noi nu le-am avut niciodata, sau poate dorinta asta arzatoare de dominare ne-a facut sa le pierdem, sa le uitam.
Si "nu sunt frati. Nu sunt inferioare.Sunt alte natiuni, prinse impreuna cu noi in plasa vietii si a timpului, prizonieri ca si noi ai splendorii si muncii pamantului."

Si acesta este doar inceputul unui documentar care te poate ajuta sa deschizi ochii. Urmareste-l si-ti vei schimba cateva din viziunile tale, pentru ca nu te obliga, ci iti da argumentele necesare de care tu ai nevoie sa vezi animalele-nu superioare tine, nu inferioare tie, ci la acelasi nivel cu tine, dar traind intr-un alt mediu.
Vei invata ca uneori un animal iti poate fii un prieten la fel de bun ca si omul, pentru ca sunt acele cateva dorinte primare de care tu nu te poti despartii:iubire, compasiune, alaturare.
VIZIONEAZA!

Sa nu fii orb, surd, prost...si totusi sa fii fericit!

Fericirea se spune ca e de mai multe feluri...
-fericirea orbului- a celui care nu vede...sau mai bine spus nu vrea sa vada
-fericirea surdului-a celui ce nu aude ce se spune despre el
-fericirea prostului-celui care e inconstient de ce se intampla, neavand cunostinta de cauza
...etc...


Si totusi nu cred ca asta e fericirea deplina!
Ce e de fapt fericirea deplina? E oare aceea care te face sa fii multumit de ceea ce esti in context cu ceea ce vor altii sa fii, cu ceea ce iti este menit sa fii, cu ceea ce trebuie sa fii????Dar ce vor altii sa fii?!Ce iti este menit sa fii?!?Ce trebuie sa fii?!?Chiar trebuie sa iti pese de ce vor altii?!Chiar trebuie sa te increzi in destin?!Chiar exista cineva care are adevaratul drept moral pentru a-ti spuna cum trebuie sa fii?!Cat de inutil e statul?!Cat de inutili suntem noi??!Cat de inutile sunt intrebarile astea si cat de retorice sunt?!?!



Sa nu fii orb, surd, prost...si totusi sa fii fericit! Inca un paradox care imi place:))

Ok prea multe intrebari pentru astazi, prea multe controale de la Garda Financiara, prea multe acte, prea putin timp liber, prea multe dureri de cap, prea multe drumuri inutile, prea mult de invatat si prea mult albastru de metil...Si e DOAR 15:45!!!Ma duc sa citesc:D

Cand o sa fiu mare..vreau sa fiu copil!

Am gasit o poveste draguta despre vise!

Un vis de dimineata

Vad ceasul atarnand in zori
ca si cand timpul a ruginit pentru noi-cei doi actori;

Imi construiesc lumina vietii pe drumul cunoscut al pielii
adormind din nou intre umerii tai goi in toiul diminetii

Si nu regret acum ca m-am ascuns in vis,
ca m-am inchis in acelasi vechi abis
si nici ca tarmul s-a departat de mare si te-a urmat
pe drumul tau sculptat-brazdat-neparfumat.

Caci acum astern pe ploape mii de ritmuri colorate
cu care-mi conturez trupul plin de vibrare;
plang si nu stiu daca confund fericirea
cu gandul, mintea, contopirea
Caci acum nu mai am jumatate de corp pe langa patura de carne,
adunandu-ma in limite de visare cu granite lasate in uitare

Si ne scurgem prin ochiul meu...al tau... si ne zidim cuib in retina.
Si nu ne lasam vrajiti de "UNDE" sau "CAND",
ci imbratisam vesnicul "CUM"- el e unicul  ascuns in "ACUM"

Si uite cum ACUM ascultam simfonia pielii in doi
lasand in urma un val, un scop, un dor!

Iar suflul lin care ma ademeneste
Ce m-a purtat in valurile spumegand
Dinou ma face sa te simt...cum zbori in visul meu
Si parca sa te aud...in visul tau
Si visul tau e visul meu...putin mai greu.

Paroxismul fericirii mele!

Ma arunc purtata de moment printre pernele moi ale camerei mele si ma las dusa de ganduri efemere.Mainile cad usor pe langa corp, iar picioarele le simt cum atarna grele.Imi ridic fruntea, zaresc soarele care trece prin fereastra si-mi atinge cu razele dincolo de piele, de organe, de materie...imi atinge sufletul! Primul respiro ma duce departe.Aerul imi strapunge creierul, iar mintea mea e incarcata de iubire.
Relaxare!
Pe ritmurile vibrante conversez cu instrumentele si-mi plimb sufletul printr-o intreaga gama de sentimente si emotii.Toate gandurile ratacesc aiurea, iar sufletul colinda si el prin lumea larga.Am gasit clipa de liniste in care pot sa opresc timpul in loc, in care uratul se transforma in frumos, in care pot sa ma bucur in tihna de tot ceea ce-mi mangaie si alina sufletul.
Inchid ochii si traiesc intens TOT.Am in fata ecranului meu mental o cutie imensa de metal in care imi inchid toate grijile, problemele, imposibilitatile.O fac sa dispara!
E liniste si gol.
Acum pot sa-mi construiesc o piramida de simtaminte.Imi simt ochii cum se contopesc cu starea mea, imi simt gatul cum se lasa usor pe perna iar picioarele imi amortesc usor.Bataile inimii se incetinesc de parca s-au pierdut si ele in senzatie.
Intreg corpul este traversat de o energie calda care ma face sa vibrez.Vreau sa pastrez momentul cat mai mult. Ma simt o pasare libera, neincatusata de propriile ganduri.Pot sa ma inalt, sa zbor!Acum sentimentele le las sa ma loveasca violent.E violenta care ma face sa lacrimez de fericire.E un mers pe sarma in care eu detin echilibrul.E o fericire deplina pe care vrei sa o impartasesti, care te poarta intr-o lume euforica si care te face sa razi in launtrul tau ca un nebun care se joaca in inocena lui cu un copil.
E momentul culminant pe care nu vrei sa-l analizezi..ci doar vrei sa il tii strans in tine fara sa-i dai drumul, e clipa in care ai umple de iubire orice persoana pe care o intalnesti, e clipa in care ai raspandi in lume senzatia asta.Si e doar una in tine!
Si iese din tine prin fiecare por pe care il detii si te face sa te inalti si mai mult si mai mult.Iti traiesti paroxismul!
Si strangi din ochi, si inspiri adanc fiecare senzatie, si desenezi pe fata ta un zambet plin de fericire si corpul iti e cuprins din nou de energia calda si de fiorii de iubire care iti invadeaza mainile, picioarele, trunchiul, fata, capul, cea mai mica parte a corpului...
Acum se aseaza pe ploapa mea un gand frumos ca un vis, un tarm, o apa.
Si repeti si repeti si plangi de fericire si nu vrei sa te trezesti!
DA!!Asta sunt eu...asta traiesc eu!
DAR TU?!...TU ai simtit?

Haosul

Haosul...

Haosul e de fapt in noi

O lupta intre doi

Transcendenta
Schimbare
Lumea din noi.

Senzatia grea de lipsa de oxigen;

Inegalitatea egalitatii cautata de orgasmul mental;

Lipsa de inteles ce erodeaza obosita, haituita, infricosata....linistita, bucuroasa.

....asa cum trupul sufletului intelege vesnicul efemerului....

Caci nu noi suntem in haos, ci haosul e in noi!

Zgarie nori

Am iesit.
Se ciobise asfaltul din fata blocului si avea forma de picior.Am ridicat privirea si am sarit treptele autobuzului. Am pierdut gandurile cum uiti ca ai siretul desfacut la piciorul drept.Am inchis ochii putin sa ascult metroul.
Am intrat.
Am dormit.
Am iesit.
Se ciobise un pic asfaltul din fata blocului. Avea forma de buze. Am ridicat privirea si am sarit o baltoaca in care scuipa cerul. Am pierdut autobuzul. Am inchis ochii ca sa ascult.
Am intrat.
Am dormit.
Am iesit.
Se ciobise asfaltul din fata blocului si avea forma de nor. Am ridicat privirea. Lipsea ceva si de-acolo de sus. Am inchis ochii sa ascult. Am scris in palma..zgarie nori.




[by zgarie nori]