Respira!Simte!

Lasati-ma ca pe macadamul curbat al existentei mele sa ma desenez in traiectorii vibrante, sa conturez gandul si mintea si asa sa transform agonia vechii lumi in lumina decantata in alambicuri.Sa leg nisipul intr-o stanca, sa simt adierea crunta...Fiori-lumina multa. Sa las sentimentele sa creasca-n cuvinte scrise singure de-o mana tremuranda, iar pasii anemici sa-i las sa-mi poarte in zare zeci de vise cutremuratoare, in timp ce cu exaltare supralegaturi sa-mi mentina intact trupul printre galaxi, lumi, ganduri.Timpul sa fie masurat de ceasul ud pe care-l port pe umeri, sa stea pe loc cu fiecare secatuire adusa de zambet...sa nu-l ud...sa il las sa ma duca in sublimul ROST.Asa sa patrund in vid, sa-l strapung, sa ma implic. Sa-mi plantez acolo gandul...si sa-l cresc.Sa-mi amintesc si sa-mi doresc sa evadez dintr-un univers inghetat prin sfere agfacolore in directii imprecise prin care sa zaresc un fum dens..acelasi fum caldut ce se scurgea in unduieli monocrome din tigarea abia aprinsa-din raul necesar, din nebunia frageda, din gandul tau murdar.Sa strabat depresiunile aerului....si nori asezati in foietaj albastru...si acum galben-rosiatic...si acum gri..si acum sa-mi inchid ploapa si sa cuprind cu ea o viata desirata in mii de cioburi fine...sa strang culori ca intr-un tablou cu sentiment...si sunete...si VIATA.
RESPIRA!